Declinul demografic al Europei

     Un articol foarte interesant, despre declinul demografic al Europei si conturarea unei viitoare politici demografice in cadrul Uniunii Europene.

Conciliere versus oportunitati

După Consiliul European de la Lisabona, Marea Britanie a obtinut ceea ce isi dorea:

Politica Externa si de Securitate Comuna

 

 

 

Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC) a fost unul dintre obiectivele cele mai râvnite pentru definirea “unei identităţi a Uniunii pe arena internaţională”, pe fondul apariţiei condiţiilor politice şi militare-evenimentele din Europa de Est- favorabile conceperii progresive a unui sistem european de securitate, esenţial unui centru mondial de putere.

Federalism si interguvernamentalism in UE

“Viziunea federală” asupra Uniunii Europene a fost utilizată atât de activiştii pentru integrarea europeană, cât şi de cercetătorii care au analizat procesul integrării. Ambele grupuri şi-au argumentat poziţia prin apelul la trăsăturile “federale” ale Uniunii Europene, manifestate de exemplu prin creşterea continuă a puterilor Parlamentului European, rolul cheie jucat de Curtea Europeană de Justiţie sau de importanţa Comisiei ca antreprenor şi iniţiator al politicilor, ca şi existenţa unei singure bănci centrale şi a unei singure monede- sau supranaţionalismul ce caracterizează intregul pilon întâi. (pilonul comunitar al Uniunii)

Apusul extremistilor?

O data cu esecul partidului Romania Mare de a atinge pragul de 5% la europarlamentare, viitorul grupului  de extrema dreapta “Identitate, traditie si suveranitate” (ITS) din cadrul Palamentului European ramane tot mai incert. Romania Mare parasise initial ITS-ul in semn de protest dupa un conflict cu Alessandra Mussolini, dar trei dintre parlamentarii romani s-au razgandit ulterior.

Metoda Deschisa de Coordonare

Metoda Deschisă de Coordonare reprezintă o nouă metodă de guvernanţă care constă in caracterul neobligatoriu şi descentralizat al reglementărilor, în flexibilitatea şi deschiderea lor, în pluralitatea actorilor implicaţi.

UE si pierderea suveranitatii nationale

Suveranitatea unui stat poate fi privită şi din punct de vedere politic, acest lucru implicând existenţa unor competenţe şi puteri distincte, precum capacitatea de a acţiona într-un anumit mod în diferite situaţii. Krasner (1999) sugerează că această abilitate are o dublă conotaţie, demonstrând pe de o parte posibilitatea de a acţiona în plan intern şi, pe de altă parte, capacitatea de a controla tranzacţiile transfrontaliere. Aşadar, suvernitatea comportă două accepţiuni: ca statut juridic, deţinut sau nu de un stat în plan internaţional, dar şi o coroborare de puteri şi capacităţi, de o mai mare sau mai mică extindere.

 A sugera ca o integrare accentuata in Uniunea Europeana duce la pierderea suveranitatii tine de o retorica nationalista, golita de continut. Conceptul de suveranitate a evoluat continuu, trecand de la conceptia “traditionala”, asa cum a fost inteleasa dupa pacea de la Westphalia la o viziune nuantata, care presupune cele doua acceptiuni mentionate mai sus. Statele din cadrul UE nu isi pierd statutul juridic, ci, prin delegarea atributiilor, transfera o parte din competente la nivel supra-statal.

Principiul subsidiarităţii poate fi înţeles ca un mecanism de atribuire a competenţelor între Uniune şi statele membre în sectoare ce nu sunt de competenţa exclusivă a Uniunii. Statele membre decid împreună la nivelul instituţiilor comunitare doar în acele probleme ce se pot soluţiona mai bine la respectivul nivel (domeniile considerate de importanţă transfrontalieră) decât la cel naţional, lăsând, atunci când este cazul, ca deciziile să fie adoptate la nivel statal sau regional ( pentru domenii cum ar fi sănătatea, protecţia socială, educaţia sau cultura).

Subsidiaritatea joacă un rol important în complementarea eforturilor Uniunii şi a statelor membre evitându-se, astfel, eventualele conflicte sau suprapuneri şi potenţându-se realizările pe mai multe planuri. Subsidiaritatea poate contribui şi la evitarea centralismului birocratic, perceput ca venind dinspre Bruxelles.

Euroscepticismul

Euroscepticismul este asociat in general cu ideea de stat-natiune si de suveranitate, exprimand ingrijorarea fata de o integrare tot mai accentuata si de proiectele de federalizare a Uniunii Europene. Euroscepticismul este utilizat de obicei ca termen generic pentru o varietate de ideologii si viziuni rezervate la adresa proiectului politic european. Cea mai importanta distinctie este intre euroscepticismul “hard” si cel “soft”.

Barroso si problema imigrantilor

Pe 11 noiembrie 2007, Jose Manuel Barroso, Presedintele Comisiei Europene, a declarat in ziarul italian “La Repubblica”: ” In ceea ce priveste Comisia, suntem gata sa sprijinim eforturile statelor membre. Dar as vrea sa amintesc ca, inainte de toate, este o responsabilitate nationala, a regiunilor si a autoritatilor locale. Ar fi de neconceput sa ne asteptam ca autoritatile europene sa promoveze integrarea romilor in teritoriu.”

De asemenea, Presedintele Comisiei Europene a declarat ca din partea Comisiei au fost alocate fondur substantiale pentru programe specifice privind comunitatile de romi, dar Italia nu a solicitat niciodata accesul la aceste fonduri, spre deosebire de Spania, Bulgaria sau Romania. Spania este considerata de Baroso drept cel mai bun exemplu de succes al integrarii imigrantilor.

Asadar, colaborarea este esentiala pentru rezolvarea unor probleme de acest tip: in timp ce strategiile generale sunt europene, initiativa rezolvarii practice trebuie sa vina de la autoritatile locale.